Procesul sfintirii in viata celui mantuit

Evrei 12.14: Urmariti pacea cu toti si sfintirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Sfintirea este lucrarea continua prin care Dumnezeu ii schimba pe copiii Sai in chipul Fiului Sau Isus Hristos, asemanarea cu Domnul Isus fiind unul dintre scopurile finale si marete pentru care am fost mantuiti (Romani 8.29). Noi avem o natura pacatoasa care influenteaza negativ gandirea si faptele noastre, iar sfintirea se ocupa cu indepartarea acestor influente negative ale naturii noastre pacatoase din viata noastra.

Mentalitatea conform careia trebuie sa stam si sa asteptam ca Dumnezeu sa faca totul pentru noi nu este biblica. Omul mort nu poate sa se intoarca la Dumnezeu fara interventia lui Dumnezeu, insa odata ce acel om devine viu este chemat sa FACĂ ceva, asa cum ne spune Petru in a doua sa epistola. (2 Petru 2.5,6,7)

Dependenti 100% de Domnul, da, insa nu dependenti facand nimic, ci dependenti de El trebuie sa facem ceea ce El ne cere, sa ne sfintim.

Avem o contributie in sfintirea noastra

La nasterea noastra din nou nu am avut nici o contributie. La sfintire insa nu doar primim, ca in cazul nasterii din nou, asta in timp ce noi nu facem absolut nimic, ci trebuie sa lucram / exteriorizam in viata noastra ceea ce primim de la El.

Biblia ne cere sa ne sfintim si sa urmarim sfintirea, asta pentru ca din momentul in care am fost adusi la viata si am primit darul Duhului Sfant avem capacitatea de a indeplini lucrurile pe care Dumnezeu ni le cere. Asta nu inseamna ca Dumnezeu ne lasa doar pe noi sa ducem pana la capat acest proces al sfintirii, pentru ca Duhul Sfant este Cel care face aceasta lucrare in noi:

Dupa stiinta mai dinainte a lui Dumnezeu Tatal, prin sfintirea lucrata de Duhul, spre ascultarea si stropirea cu sangele lui Isus Hristos: Harul si pacea sa va fie inmultite! (1 Petru 1.2)

Duhul Sfant este Acela care ne sfinteste, El este puterea prin care putem sa ne sfintim, El este Acela care se razboieste cu pacatul care inca mai exista in noi (Galateni 5.17), El este Cel care ne ajuta sa putem omori madularele noastre care sunt pe pamant, cele prin care pacatuim.

Sfintirea ca pozitie si ca proces continu

Sfintirea noastra poate fi privita din doua perspective diferite: sfintirea pozitionala (sfintirea ca pozitie sau sfintirea care ne atribuita noua) si sfintirea progresiva (sfintirea ca un proces in viata noastra sau sfintirea care ne este impartasita noua).

Sfintirea pozitionala este legata de mantuirea noastra in urmatorul fel: in momentul in care am fost nascuti din nou si indreptatiti, noi am fost facuti sfinti in Hristos, adica Dumnezeu ne vede sfinti pe deplin in Fiul Sau:

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El. (2 Corinteni 5.21)

Caci printr-o singura jertfa El a facut desavarsiti pentru totdeauna pe cei ce sunt sfintiti. (Evrei 10.14)

Noi purtam haina sfinteniei Domnului Isus pe noi, tocmai de aceea suntem gata sa intram in rai din momentul in care suntem nascuti din nou, nu este nevoie sa treaca o perioada anume din momentul in care ne intoarcem la Dumnezeu pana cand sa fim pregatiti pentru rai.

Talharul de pe cruce este un exemplu bun in acest sens, Domnul Isus i-a spus ca o sa fie cu El in rai chiar in ziua aceea, si desi au trecut doar cateva ore din momentul nasterii lui din nou pana cand a plecat de pe acest pamant, totusi a fost pregatit sa intre in rai, in prezenta Sfantului Dumnezeu. De ce? Deoarece haina cu care a intrat pe portile acelea frumoase ale paradisului nu era o haina fabricata de el, era haina Imparatului, haina neprihanirii si sfinteniei Fiului lui Dumnezeu.

In sfintirea pozitionala sfintenia Domnului Isus ne este atribuita noua.

Sfintirea progresiva este o lucrarea a lui Dumnezeu care incepe in momentul nasterii noastre din nou si care se sfarseste atunci cand vom parasi acest pamant. Dumnezeu ne schimba intreaga fiinta spre o asemanare tot mai mare cu Domnul Isus:

Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3.18)

Sfintirea progresiva se ocupa cu inlaturarea efectelor pacatului nostru, este curatarea treptata a vasului care odata era murdar in intregime. Prin sfintirea progresiva crestem spre acea sfintenie a Domnului Isus care ne este atribuita noua atunci cand suntem nascuti din nou. Ganditi-va ca pacatul este ca otrava care a patruns in tot corpul nostru, care ne-a corupt intreaga fiinta, trup suflet si duh, iar sfintirea progresiva  este ca un antidot care scoate acea otrava din corp, treptat, pana cand scapam integral de el, dupa ce parasim acest pamant.

Am facut aceasta distinctie intre sfintirea pozitionala si sfintirea progresiva deoarece Scriptura o face; in unele locuri Scriptura ne spune ca am fost deja sfintiti, in alte locuri ne spune ca suntem sfintiti in prezent. Totusi, desi sfintirea pozitionala (pozitia noastra in Hristos) si sfintirea progresiva (Hristos care traieste in noi) sunt distincte, ele sunt 2 elemente de nedespartit ale aceleiasi lucrari, si anume ale sfintirii noastre.

Aceste 2 elemente nu pot exista una fara cealalta: daca esti in Hristos, si Hristos este in tine; daca Hristos este in tine, atunci si tu esti in Hristos, nu exista oameni care sa aiba o pozitie de sfant in Hristos si care totusi sa nu umble intr-o sfintenie practica pe acest pamant. Despre orice crestin sunt valabile cuvintele profetului:

Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfanta: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinti. (Isaia 35.8)

Contributia noastra in sfintire este una dubla:

  1. Prin credinta noastra suntem uniti cu Domnul Isus, si astfel avem parte de sfintirea pozitionala
  2. Prin credinta si depedenta noastra de Dumnezeu, prin parasirea pacatului si urmarirea binelui (Isaia 1.16,17, 2 Timotei 2.22), contribuim la sfintirea noastra progresiva

Sfintirea pozitionala nu este supusa cresterii sau scaderii, orice crestin ramane la fel de sfant in Domnul Isus din momentul in care este nascut din nou pana cand paraseste acest pamant. Sfintirea progresiva, practica, este supusa cresterii sau scaderii, azi putem sa fim mai sfinti, maine mai putin sfinti, insa zi de zi suntem la fel de siguri de rai, indiferent de urcusurile sau coborasurile noastre.

Disciplina in vederea sfintirii, nu a indreptatirii

Biblia este categorica atunci cand ne spune ca Dumnezeu ii disciplineaza pe copiii Sai, dar El nu face asta pentru a-i face vrednici de rai, ci pentru a-i face mai sfinti. Vedem acest lucru in Evrei 12.10:

Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui.

In momentul in care un copil al lui Dumnezeu continua in pacat, Dumnezeu va interveni cu disciplina, insa acel credincios nu va fi disciplinat pentru ca sa ramana mantuit, ci pentru ca Dumnezeu doreste ca acel credincios sa traiasca o viata sfanta, iar Dumnezeu nu va permite ca pacatul sa Ii strice lucrarea Sa. Dumnezeu vrea ca noi sa crestem in asemanare cu Domnul Isus, si El va interveni in vietile noastre daca sunt lucruri ce impiedica aceasta crestere.

Nici o persoana nu doreste sa ajunga in iad, cu atat mai mult un crestin, insa motivatia crestinului pentru a trai o viata sfanta nu ar trebui sa fie scaparea de iad, si aceasta din doua motive:

  1. Pacatele noastre nu contribuie la condamnarea noastra, cu doua mentiuni foarte importante: un copil al lui Dumnezeu nu poate sa traiasca in pacat ca stil de viata (1 Ioan 3.9), si cine traieste in pacat continu nu este un copil al lui Dumnezeu (1 Ioan 3.8)
  2. Crestinul are o inima noua, care doreste sa asculte de Dumnezeu pentru ca Il iubeste pe Dumnezeu (Ioan 14.15)

Este gresit sa ne imaginam ca atunci cand un crestin pacatuieste, acel crestin nu mai este pregatit sa ajunga in rai, deoarece intrarea in rai se face doar pe baza meritelor perfecte ale Domnului Isus, care a trait o viata perfecta in locul nostru. Daca un crestin nu ar mai fi gata pentru rai pentru ca a pacatuit, asta inseamna ca el va ajunge in rai doar daca traieste o viata perfecta pe acest pamant, iar aceasta nu mai este mantuire prin credinta, ci prin fapte.

Din nou, daca este nevoie ca un crestin sa nu pacatuiasca pentru a intra in rai , atunci nimeni nu va ajunge vreodata in rai deoarece toti pacatuim – 1 Ioan 1.8. Ca sa stam in prezenta lui Dumnezeu in rai trebuie sa fim sfinti, pe deplin sfinti, si singurul mod prin care putem avea aceasta sfintenie perfecta este daca suntem in Hristos, prin credinta.

Avem nevoie doar de sfintirea pozitionala / ca pozitie (care se obtine prin credinta in Hristos) ca sa ajungem in rai , dar daca suntem sfintiti ca pozitie, acea sfintenie trebuie sa se vada in viata noastra, iar daca nu exista nici o urma de sfintenie practica, atunci nu suntem in Hristos.

Distribuie & Like:

Adrian Cristea

Un creștin.

Procesul sfintirii in viata celui mantuit

Close Menu