21 noiembrie, 2020

Sfanta Treime ne iubeste – Tatal, Fiul si Duhul Sfant

In timpul Lui pe acest pamant, Fiul lui Dumnezeu a invatat adevarul pe multi oameni, iar pentru aceasta El a folosit de multe ori pilde, incercand sa comunice adevarul divin prin pilde si intamplari din viata de zi cu zi a oamenilor. El ne-a aratat prin aceasta ca important este sa comunicam adevarul, nu sa cautam aplauzele oamenilor folosind cuvantari induplecatoare ale intelepciunii omenesti.

Pasajul care ne sta inainte il gasim in Evanghelia dupa Luca, capitolul 15.

Ai fost o oaie pierduta?

Toti vamesii si pacatosii se apropiau de Isus ca sa-L asculte. Si fariseii, si carturarii carteau si ziceau: „Omul acesta primeste pe pacatosi si mananca cu ei.” – Luca 15.1,2

Este o ironie trista aceea ca noi oamenii pacatosi nu dorim sa avem legaturi cu cei pe care ii consideram mai rai decat noi, in timp ce Dumnezeul intrupat, care este sursa sfinteniei si desavarsirea absoluta, ii primeste pe cei pacatosi care vin la El! Asta nu tradeaza decat mandria noastra.

Acesti farisei aveau o mandrie care si azi este intalnita, atat in biserici cat si in lume. Unii crestini cred ca sunt mai sfinti in ei insisi decat altii, si astfel ii dispretuiesc pe necredinciosi, ii trateaza cu sila cateodata, cu un aer de superioritate, dovedind ca nu au inteles faptul ca in noi nu locuieste nimic bun. Astfel ajungem sa ne izolam intr-un mod nepotrivit de cei de afara, precum fariseii de odinioara, precum calugarii (Cine se izoleaza cauta placerea lui – Proverbe 18.1).

Insa si printre cei necredinciosi exista aceasta gandire, oricat de afundat in pacat ar fi cineva, tot gaseste pe altcineva pe care il considera mai rau decat el, si astfel il judeca si il dispretuieste. Este in noi aceasta pornire pacatoasa, sa ii privim pe altii ca fiind mai rai decat noi, ii judecam pe ei pentru a ne scuza pe noi (Asadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poti dezvinovati – Romani 2.1).

Totusi, trebuie sa existe o separare de tot ce este rau (Feriti-va de orice se pare rau. – 1 Tesaloniceni 5.22), insa nu de oameni, ci de ceea ce oamenii fac rau, nu trebuie sa ne separam de oameni pana acolo incat sa nu mai interactionam cu ei, ci sa ne separam de lucrarile lor rele (Si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunericului, ba inca mai degraba osanditi-le – Efeseni 5.11).

Raspunsul Domnului Isus a fost unul caracteristic Lui. Desi putea sa le dea pe fata ipocrizia, totusi El a dorit sa ii invete un lucru, si anume: cum ii vede Dumnezeu pe pacatosii care vin la El; Domnul Isus a dat la o parte cortina eternitatii si le-a permis, si ne-a permis, sa intelegem putin cum este inima lui Dumnezeu fata de pacatosii care se intorc la El. Aceste 3 pilde ne arata de fapt acelasi lucru, felul in care a avut loc mantuirea noastra a tuturor.

Vedem in aceste 3 pasaje ca omul pacatos este asemanat cu 3 lucruri: o oaie, o moneda si un fiu, iar Domnul Isus nu neaga faptul ca acei care veneau la ei sunt pacatosi, El nu incearca sa ii scuze, deoarece aici este vorba despre o oaie pierduta, o moneda pierduta, si un fiu pierdut.

Care om dintre voi, daca are o suta de oi si pierde pe una din ele, nu lasa pe celelalte nouazeci si noua pe islaz si se duce dupa cea pierduta, pana cand o gaseste? Dupa ce a gasit-o, o pune cu bucurie pe umeri, si, cand se intoarce acasa, cheama pe prietenii si vecinii sai si le zice: ‘Bucurati-va impreuna cu mine, caci mi-am gasit oaia care era pierduta.’ – Luca 15.4,5,6

Oaia pierduta erau vamesii si pacatosii care veneau la Domnul, sau cel putin unii din ei. Cele 99 de oi erau fariseii, care asa cum vedem in ver. 7, ei credeau ca sunt neprihaniti si nu au nevoie de pocainta.

Acesti farisei probabil credeau ca sunt placuti lui Dumnezeu (precum fariseul care se ruga, “Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni…eu postesc de doua ori pe saptamana” samd.), si erau tare mandri de asta, insa Domnul Isus le spune ca cerul nu are nici o bucurie de performantele lor religioase!

Putem invata de aici faptul ca nu ar trebui sa cautam sa fim placuti lui Dumnezeu prin faptele noastre, prin performantele noastre. Abia atunci cand intelegem ca am fost deja facuti placuti in Cel Preaiubit, si ca nu ne facem noi placuti datorita faptelor noastre, atunci vom fi liberi sa facem fapte bune, placute lui Dumnezeu.

Domnul Isus, care este Pastorul cel bun, face cateva lucruri aici, si anume:

Considera oaia pierduta ca fiind a Lui

Noi ii apartinem lui Dumnezeu, El ne-a creat, si desi noi ne-am razvratit si am fugit de Dumnezeu, noi tot ai Lui suntem. Daca vii acum la Domnul Isus, vei afla ca ii apartii Lui, ca ai fost, esti si vei fi al Lui, vei afla ca El nu te-a lepadat, nu a renuntat la tine, nu te-a dat la o parte.

Se duce dupa o singura oaie

Ce mai conteaza o oaie cand ai 99? Noi asa gandim, insa pentru Dumnezeu este pretios un singur suflet, pentru Dumnezeu este pretios sufletul meu si al tau…El nu ne vede ca o masa de oameni, El ne vede individual, se gandeste la noi in mod individual, ne iubeste in mod individual, ne cauta in mod individual.

Orice parinte, oricat de multi copii ar avea, ii iubeste pe toti, si daca unul se pierde nu zice: “Eh, mai am si altii…” NU! Ci e tragedie, nu are liniste, nu are pace, trebuie sa isi gaseasca copilul.

Poate e cineva aici care s-a gandit sau care se gandeste asa: Dumnezeu are atatia credinciosi, atatia sfinti, ce mai contez eu, sigur Dumnezeu nu se gandeste la mine! Insa acest lucru nu este adevarat, daca vii azi la Dumnezeu vei afla ca El te iubeste ca si cum ai fi singurul om din aceasta lume, este interesat de tine in mod particular (pastorul s-a dus dupa acea singura oaie pierduta).

Observati totusi dupa cine se duce pastorul, dupa oaia pierduta. Daca nu crezi ca esti pierdut, tu nu ai nevoie sa fi gasit. El a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut, ca sa fi mantuit trebuie sa recunosti ca esti pierdut!

O cauta pana cand o gaseste

Nu ni se spune cat a durat pana a gasit-o, insa ce ni se spune este ca pastorul a cautat-o pana cand a gasit-o. Domnul Isus isi cauta oile pierdute pana le gaseste, nici una din oile Sale pierdute nu vor ramane pierdute pentru totdeauna, El le va gasi cu siguranta, “Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc.” – Ioan 10.16

Orice ales al lui Dumnezeu este o oaie pierduta, care ii apartine Tatalui (Ioan 17.6), si pe care Domnul Isus o va cauta si o va aduce cu siguranta inapoi la Tatal.

Se bucura de ea, ca a gasit-o

Domnul Isus nu a infaptuit mantuirea noastra din obligatie, ci pentru ca asa a vrut El, nu cu tragere de inima (cum facem noi de multe ori cand e vorba sa-I slujim Lui), ci cu bucurie, si desi a trebuit sa sufere amar, El a avut mereu inainte bucuria de a-i mantui pe cei ce Ii apartin.

De asemenea nu exista nici o privire încruntata, nici o urma de reproș, nici cea mai mica picătura de manie pe fata Domnului Isus, atunci când venim la El…fie pentru mântuire la început, fie pe parcursul vieții de credință, când, după ce am plecat de la Fata Lui, după un timp ne întoarcem.

O aduce acasa in siguranta

Pastorul si-a gasit oaia, iar acum o pune pe umerii sai, nu o mai lasa sa mearga singura, ceea ce inseamna ca oaia nu se mai poate rataci.

Noi cei credinciosi suntem in mana Pastorului, de aceea suntem in siguranta, de aceea nimeni nu ne va mai putea face sa ne ratacim vreodata, si de aceea cu siguranta vom ajunge sus la Tatal, pentru ca El ne poarta pe umeri, Domnul Isus ne pazeste (Eu am pazit pe aceia pe care Mi i-ai dat si niciunul din ei n-a pierit – Ioan 17.2).

Vedem la sfarsitul acestei pilde de cine nu are placere Domnul Isus: de cei care se cred drepti, de cei care cred ca sunt mai buni decat altii, care se cred mai sfinti, care ii judeca pe altii, Domnul Isus nu isi gaseste placerea in cei care nu au nevoie de El pentru mantuirea lor!

Tot in aceasta pilda vedem insa si dragostea Domnului Isus pentru cei pierduti, El a venit pe acest pamant ca sa ne gaseasca, sa-Si dea viata pentru noi, sa ne aduca inapoi acasa. Aceasta este dragostea Fiului lui Dumnezeu pentru noi, suntem pretiosi in ochii Lui, ne doreste si ne cauta, si se bucura atat de mult cand ne gaseste incat cheama tot cerul ca sa se bucure alaturi de El!

Ai fost o moneda cautata?

“Sau care femeie, daca are zece lei de argint si pierde unul din ei, nu aprinde o lumina, nu matura casa si nu cauta cu bagare de seama pana cand il gaseste?” – Luca 15.8

Aici vedem o femeie care pierde unul din cele zece monezi pe care le avea, si pentru aceasta femeie moneda pierduta valoreaza foarte mult deoarece depune un efort foarte mare ca s-o gaseasca: aprinde lumina, matura casa (poate ca era si o casa mare), cauta cu bagare de seama in fiecare loc din acea casa.

Bun, a gasit moneda, insa femeia isi cheama prietenele si vecinele sa se bucure ca si-a gasit moneda. Afara e noapte, ca de aceea a aprins lumina, si pana la urma, desi a gasit moneda, ce rost avea sa cheme vecinele, moneda nu era o avere!

Acest lucru arata diferenta colosala dintre dragostea noastra si dragostea lui Dumnezeu, nu numai intensitatea, ci si calitatea. Pentru un om, un alt om nu are foarte mare valoare, dar pentru Dumnezeu acel om are o valoare uriasa, tocmai de aceea se bucura ca l-a gasit.

Moneda din pilda este omul, iar femeia este o imagine a binecuvantatului Duh Sfant, care a venit pe acest pamant sa ii caute pe cei pierduti, pe cei alesi, cei care apartineau Tatalui si care au fost dati de El Fiului (Ioan 17.6). Vedem aici cateva lucruri pe care aceasta femeie le face, si care arata spre lucrurile pe care Duhul Sfant le face in viata noastra ca sa ne aduca la mantuire:

Considera moneda (omul), ca fiind a Lui

Noi suntem ai lui Dumnezeu si Duhul Sfant este Dumnezeu, El ne-a creat si de aceea Ii apartinem Lui. (Iov 33.4). In alta parte ni se spune ca “Duhul ne vrea cu gelozie pentru Sine.”…Duhul Sfant ne doreste!

Duhul Sfant considera ca El a pierdut ceva

Noi insemnam ceva pentru El. Daca ai un lucru care nu valoreaza nimic pentru tine, nu il consideri pierdut daca nu il mai ai. Ca noi avem o valoare inaintea binecuvantatului Duh ne este aratat si de faptul ca suntem asemanati cu o moneda, moneda inseamna valoare, pret, suntem pretiosi in ochii Sai.

El ne cauta prin lumina Evangheliei

Evanghelia este instrumentul pe care Dumnezeu il foloseste ca sa ne aduca la viata, este vocea Duhului care ne cheama, Evanghelia reprezinta funiile de dragoste cu care Dumnezeu ne trage inspre El (Osea 11.4). Lumina aceasta a luminat de multe ori vietile noastre, insa nu am vrut sa dam ascultare, unii din noi ani de zile.

Duhul Sfant intervine in vietile noastre

Casa este viata noastra, si pe langa lumina pe care o pune asupra noastra, Duhul intervine in vietile noastre, prin intamplari, prin persoane, prin tot felul de circumstante. Dumnezeu nu vine in vietile noastre in momentul in care credem, El nu vine la noi cand noi mergem la El, ci cand ne intoarcem la El realizam ca El era deja acolo de mult timp, lucra toate acestea in vietile noastre.

Nimic nu a fost la intamplare in viata noastra, a celor mantuiti. Fiecare bucurie, fiecare tristete, fiecare dezamagire, fiecare durere, orice ni s-a intamplat…era Dumnezeu care lucra in vietile noastre. Am auzit cu totii multe marturii extraordinare ale celor care au fost mantuiti, si chiar la noi daca privim, vom vedea, daca suntem atenti, ca inainte sa fim mantuiti s-au intamplat tot felul de evenimente care ne-au condus la pocainta…era Duhul Sfant care matura casa vietii noastre.

Suntem cautati pana cand suntem gasiti

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri din Biblie este acela ca omul a pacatuit si totusi Dumnezeu nu l-a alungat pentru totdeauna de la fata Lui. Pe ingerii cazuti Dumnezeu i-a condamnat pe loc la pierzare vesnica, noua ne-a mai dat o sansa, si Dumnezeul creator a venit pe pamant sa Isi dea viata in locul omului pacatos. Si dupa ce El a facut asta, acum cheama pe toti oamenii sa vina la El, numai ca omul nu vrea sa vina (Ioan 5.40), si lucrul uimitor este ca desi noi refuzam, El tot cheama, si cheama…

Un alt lucru uimitor este acela ca El nu a renuntat la multi dintre noi

Multi dintre noi am auzit Evanghelia de nenumarate ori, si totusi nu am vrut sa venim. Unii dintre noi nu numai ca nu am vrut sa venim, dar am fugit in lume, in pacat, am baut pacatul ca apa, in timp ce stiam ca Domnul Isus a murit pe cruce acum 2000 de ani pentru pacat pentru noi, o nelegiuire dincolo de cale de mare, si totusi iata-ne pe unii din noi, ani mai tarziu, copii ai lui Dumnezeu, uimitor!

Cum se face asta, este meritul nostru? Am fost noi mai ceva decat altii care azi nu sunt mantuiti? Raspunsul este acesta: cauta cu bagare de seama pana cand il gaseste! Ne-a cautat pana ne-a gasit, nu S-a dat batut – te chem pe nume: esti al Meu (Isaia 43.1).

Dupa ce ne gaseste Se bucura, si bucuria Lui este impartasita de tot cerul, de ingerii care locuiesc in cer. La fel ca si in cazul pastorului care s-a bucurat ca si-a gasit oaia, si femeia care si-a gasit moneda se bucura.

Domnul Isus se bucura ori de cate ori un pacatos pierdut vine la El si primeste viata (pentru ca ne iubeste), insa de cate ori am auzit sau ne-am gandit ca Duhul Sfant ne iubeste? Duhul Sfant ne iubeste si ne vrea cu gelozie pentru El (Iacov 4.5), ca mai apoi sa ne prezinte Domnului Isus.

Daca ai fost o oaie pierduta si o moneda cautata, atunci esti un fiu gasit

El a mai zis: „Un om avea doi fii. – Luca 15.11

A treia si ultima parte din aceasta serie ne vorbeste despre un om care a avut doi fii. Fiul cel mai tanar a cerut averea de la tatal lui, a risipit-o pe toata in placeri pacatoase si a ajuns in mocirla, la porci. Ajungand sa vada ca se afla intr-o pozitie de plans, se hotaraste sa se intoarca la tatal lui, ca macar rob sa fie acolo. Tatal lui il asteapta pe fiul plecat, si se bucura foarte mult atunci cand fiul se intoarce acasa.

Fiul cel mare, care desi nu a fugit de acasa cu averea, si care desi nu incalcase poruncile tatalui sau, totusi nu il iubea pe tatal sau, si facea ce facea doar dintr-o obligatie exterioara, si acest fiu a dovedit ca nu il iubea pe tatal sau deoarece cand tatal sau se bucura ca s-a intors fiul cel mai mic, el nu a dorit sa se bucure impreuna cu el.

O poveste foarte frumoasa, menita sa le arata fariseilor ca ei sunt la fel ca fiul cel mare, nu il iubesc pe Dumnezeu si incearca sa tina poruncile doar din fatarnicie, pentru un castig al lor, dar acei pacatosi care se pocaiesc sunt asemenea fiului tanar, de care Dumnezeu se bucura asa cum un tata se bucura de fiul lui pierdut si gasit.

Insa povestea fiului risipitor este povestea noastra, a tuturor celor mantuiti. Noi am fost fii risipitori care am plecat departe de Dumnezeu Tatal, Creatorul nostru. Ne-am batut joc de averea pe care El ne-a dat-o – toate capacitatile extraordinare pe care le avem ca fiinte umane: gandire, ratiune, emotii, vointa, abilitati de tot felul – si le-am folosit in folosul nostru, pentru placerile noastre, nu pentru slava Sa, si astfel am ajuns in mocirla, la porci.

Dupa ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Atunci, s-a dus si s-a lipit de unul din locuitorii tarii aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui sa-i pazeasca porcii. – Luca 15.14,15

Doua lucruri s-au intamplat aici: a cheltuit totul, si pe deasupra a venit si foamete in tara. Cand noi eram in aceasta lume, Dumnezeu a facut in asa fel incat sa ajungem la capatul puterilor noastre, multi dintre noi. Am cheltuit totul, lumea nu avea ce sa ne mai ofere (foametea), si astfel Dumnezeu a inceput sa ne atraga inspre El.

Si-a venit in fire si a zis: Cati argati ai tatalui meu au belsug de paine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai. – Luca 15.17,18,19

Dumnezeu a facut o asemenea lucrarea in inima noastra, incat am realizat ca suntem pacatosi si am inteles ca avem unde sa ne intoarcem. Pana atunci Dumnezeu nu reprezenta nimic pentru noi, insa cand Dumnezeu ne-a atins inima, El a inceput sa devina de dorit pentru noi, am inceput sa Il vedem cu alti ochi.

Aceasta lucrare ne este arata in primele 2 pasaje, Domnul Isus si Duhul Sfant ne-au cautat, si faptul ca ne-am venit in fire se datoreaza lucrarii celor doua Persoane divine, lucrare arata in primele doua pasaje, cu pastorul si femeia.

Noi am mai facut ceva, dupa ce am realizat ca am ajuns la porci, ne-am ridicat si ne-am dus la Dumnezeu, am venit la El, ne-am cerut iertare, ne-am marturisit pacatele, unii mai mult altii mai putin, unii avand certitudine ca sunt primiti, altii tematori, dar toti am venit intr-un fel sau altul.

Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. – Luca 15.20

Tatal sau l-a vazut de departe, asta inseamna ca tatal lui urmarea in fiecare zi sa vada daca fiul lui se intoarce. Dumnezeu ne-a vazut de departe, mai inainte de intemeierea lumii (Efeseni 1.4).

Vedem cum tatal l-a primit asa cum era, murdar si urat mirositor, si nu i-a reprosat nimic, nu i-a cerut socoteala. Unii dintre noi am crezut mult timp ca trebuie sa ne facem mai buni pentru a fi primiti de Dumnezeu, poate ca unii inca mai credem asta. Este o batjocura la adresa bunatatii si milei lui Dumnezeu sa astepti sa te faci mai bun, ca si cum mila si iertarea Lui au limite. Harul lui Dumnezeu nu are limite (Romani 5.20).

Dar tatal a zis robilor sai: Aduceti repede haina cea mai buna si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget si incaltaminte in picioare. – Luca 15.22

Cand am venit la Dumnezeu, El ne-a imbracat cu o haina noua, o haina alba si nepatata, haina Singurului Sau Fiu. Aceasta haina este singura modalitate prin care intram pe portile paradisului, singura modalitate de a fi acoperiti de pacatele noastre, prin jertfa Fiului, prin sangele Lui, prin viata lui perfecta care ne este atribuita noua.

Am primit si un inel, care simbolizeaza dragostea nesfarsita a lui Dumnezeu (“Domnul mi Se arata de departe: Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea!” – Ieremia 31.3).

Pe urma am primit incaltaminte, ceea ce inseamna ca nu am fost primiti ca robi, ci ca fii. Era indeajuns daca Dumnezeu ne ierta si ne punea in cea mai joasa pozitie in noua creatie, insa El ne-a ridicat cel mai sus, la statutul de copii ai Sai, frati cu Domnul Isus.

Sa mancam si sa ne veselim, caci acest fiu al meu era mort si a inviat; era pierdut si a fost gasit. Si au inceput sa se veseleasca. – Luca 15.23,24

Vedem bucuria lui Dumnezeu Tatal, atunci cand fiecare din noi ne-am intors la El. La fel ca si in primele 2 pasaje, Dumnezeu se bucura de mantuirea noastra, si slujitorii Sai (ingerii) se bucura si ei impreuna cu Dumnezeu.

Vedem in aceasta pilda ca:

Domnul Isus este pastorul care vine sa caute oaia pierduta, si care se bucura cand o gaseste, si care o poarta pe umeri pana cand o duce acasa
Duhul Sfant foloseste Evanghelia pentru a aduce oamenii la mantuire, ne cauta pana cand ne gaseste si se bucura atunci cand suntem gasiti
Tatal ne asteapta acasa, acolo unde suntem adusi de Fiul si de Duhul Sfant

Intreaga Trinitatea ne iubeste, intreaga Trinitate se bucura cand suntem mantuiti!

In ochii Duhului suntem pretiosi deoarece El vrea sa ne mantuiasca pentru a ni-L arata pe Fiul si pe Tatal, in ochii Fiului suntem pretiosi deoarece noi suntem dati Lui de Tatal, suntem cadoul Tatalui pentru El, in ochii Tatalui suntem pretiosi deoarece El vrea sa ne gasim placerea in Fiul Sau, asa cum si El isi gaseste placerea.