05 decembrie 2020

O evanghelie falsa care duce la pierzare

Evanghelia, si anume vestea ca Dumnezeu este un Dumnezeu care ii mantuieste pe oameni prin har, trebuie proclamata in orice timp si orice vreme, insa tot aceasta Evanghelie trebuie “reafirmata in fiecare generatie”, asa cum a spus Martin Luther, deoarece viclenia diavolului, rautatea omului si superficialitatea celor credinciosi pot duce la pierderea mesajului adevarat al Evangheliei, de la o generatie la alta, sau chiar in cadrul aceleiasi generatii.

O alta Evanghelie

Dar chiar daca noi inşine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: Daca va propovaduieste cineva o evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema! – Galateni 1.8,9

Mesajul Evangheliei este fundamental. Nu putem supraestima niciodata valoarea Evangheliei, deoarece ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuire, deci fara Evanghelie, nu exista mantuire, viata vesnica, rai. Evanghelia ni-L arata pe Fiul lui Dumnezeu ca singurul Mantuitor, lucrarea Lui mareata ca singura cale de salvare, sangele Mielului de la Calvar ca singura solutie pentru pacatul nostru, al tuturor.

In versetul 7 din acest capitol 1 al Epistolei catre Galateni vedem ca nu exista 2 Evanghelii, ci numai una singura. Vedem iarasi ca Evanghelia lui Hristos poate fi rasturnata, astfel incat mesajul proclamat sa nu aiba putere, deoarece ii lipseste adevarul complet.

“O alta evanghelie” nu inseamna ca este o evanghelie complet diferita, ci mesajul Evangheliei poate fi modificat atat de mult incat sa nu mai contina toate invataturile esentiale, luand astfel nastere o evanghelie falsa (adica un mesaj fals).

De exemplu, Pavel se confrunta cu urmatoarea situatie in adunarile din Galatia: erau unii iudei care spuneau galatenilor ca mantuirea poate fi primita prin credinta si pocainta, prin jertfa Domnului Isus, insa pe langa asta mai era necesar inca un lucru, si anume circumcizia. Iudaizatorii erau de acord cu Evanghelia lui Pavel, insa au adaugat la acea Evanghelie o singura lucrare a omului, si anume circumcizia. Pavel insa ne arata ca asta inseamna sa predici o alta Evanghelie.

In crestinismul Evanghelic s-au strecurat cateva conceptii total gresite cu privire la mantuire, atat in ce priveste felul in care omul primeste mantuirea, cat si cu privire la trairea practica a acestei mantuiri:

Evanghelia umanista
Isus poate fi primit doar ca Mantuitor
Mantuire fara pocainta
Nasterea din nou bazata pe o decizie
Crestinul carnal

Strategiile diavolului de-a lungul istoriei crestine au fost foarte diverse, si pana azi sunt valabile cuvintele de avertizare ale apostolilor:

„In norod s-au ridicat şi proroci mincinosi, cum şi intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura pe furis erezii nimicitoare, se vor lepada de Stapanul care i-a rascumparat şi vor face sa cada asupra lor o pierzare naprasnica.” – 2 Petru 2.21

Sa iei un mesaj fals si sa il prezinti ca adevaratul mesaj al Evangheliei este un siretlic vechi, dar care azi se dovedeste sa aiba succes, chiar si in cele mai bune medii crestine.

Evanghelia umanista

Evanghelia umanista este acea evanghelie al carei scop final este fericirea, bunastarea omului si nu gloria lui Dumnezeu. Biblia ne invata ca tot ce face Dumnezeu face pentru “lauda slavei Sale”, motivatia si scopul suprem pentru care Dumnezeu face tot ce face este slava Sa.

Omului i se spune ca daca il primeste pe Isus va fi fericit, va fi binecuvantat, va scapa de singuratate; daca il primeste pe Isus, El il va ajuta in toate necazurile, iar mai apoi il va duce in cer, unde nu va mai fi durere si intristare. Nu este greu sa ne dam seama ca un astfel de mesaj este centrat pe om, mai exact, tonul general al predicii este urmatorul: ce pot eu sa obtin din aceasta mantuire?

Insa unde este gloria lui Dumnezeu, unde sunt drepturile Lui de a stapani vietile noastre? Dumnezeu nu recomanda ca omul sa se pocaiasca, ci El porunceste acest lucru. Dumnezeu este vrednic ca toti oamenii sa se pocaiasca si sa Il recunoasca pe El ca Domn! Mesajul biblic este ca oamenii sunt rebeli, dusmani ai lui Dumnezeu, si ca isi traiesc vietile in opozitie fata de Dumnezeu, nu Ii recunosc Lui drepturile pe care le are asupra lor.

Cand cineva, prin mesajul pe care il ofera da de inteles ca scopul tuturor lucrurilor este omul, si nu Dumnezeu, acel cineva vesteste o evanghelie umanista. Omul a devenit acum centrul Universului, centrul planurilor lui Dumnezeu, scopul final al lucrarilor lui Dumnezeu, insa daca vrem sa readucem inapoi crestinismul nou testamental, trebuie sa Ii oferim lui Dumnezeu locul care I se cuvine.

Trebuie sa stim bine faptul ca centrul planurilor lui Dumnezeu este Fiul Sau, si tot ce face Dumnezeu face pentru Fiul Sau, si in final, pentru Sine (1 Corinteni 15.28). Dumnezeu nu era nevoit sa ne mantuiasca, El ar fi ramas bun si drept chiar daca ne-ar fi trimis pe toti in iad, iar faptul ca ne-a mantuit se datoreaza Lui, si nu noua, toate motivele mantuirii noastre se afla in El.

Asadar, aceasta evanghelie este centrata pe om, si spune ca mantuirea omului este in puterea lui, si ca el poate oricand sa Il primeasca sau sa Il respinga pe Fiul lui Dumnezeu, insa Scriptura invata cu totul altceva. Scriptura ne invata ca “nu exista nimeni care sa caute pe Dumnezeu”. Domnul Isus ne spune ca “Nimeni nu poate veni la El daca nu-l atrage Tatal, care L-a trimis”, si ca “ni s-a dat harul ca sa credem in Domnul Isus”, asadar credinta este un dar de la Dumnezeu.

Auzim atat de des expresii precum: „esti liber sa alegi”, „Isus bate la usa inimii tale”, „deschide-ti inima ca sa Il primesti pe Isus”, „fa un pas spre Dumnezeu”, si alte expresii asemanatoare. Adevarul este ca…nu suntem liberi sa alegem, Domnul Isus nu bate la usa inimii noastre, nu putem sa ne deschidem inima, si nimeni nu poate face un pas spre Dumnezeu prin puterea si initiativa sa; toate aceste lucruri ne sunt aratate in Scripturi.

„esti liber sa alegi”

Ce poate sa fie mai placut pentru omul pacatos, a carei natura este inclinata spre mandrie, decat sa stie ca EL este cel care decide, ca sta in puterea lui sa faca asta. De cate ori nu am auzit oamenii spunand „Lasa-ma pe mine sa aleg!”, sau, „Este alegerea mea!”, si nimic nu poate sa fie mai fals.

Uite-l pe pacatosul mandru, care sta cu capul sus si pune in balanta daca Il primeste sau nu pe Isus…cum este posibil sa fi ajuns la o asemenea scena? Atat de mult am uitat cine este El, si cine suntem noi? Domnul Isus ne spune in Ioan 6.65, ca nimeni nu poate sa vina la El, daca nu i-a fost dat de Dumnezeu sa se intample asa. Daca omul este liber sa aleaga, oare ce va alege el, il va alege pe Dumnezeu? Cum poate un om pacatos, cu o natura corupta, si care Il uraste pe Dumnezeu, sa Il aleaga pe Dumnezeu? Este imposibil, si Pavel ne spune asta in mod categoric:

“Firea pamanteasca nu se supune Legii lui Dumnezeu, si nici macar nu poate sa se supuna.” – Romani 8.7

Desi vorbim asa, totusi este necesar ca omul sa aleaga, insa asta dupa ce Dumnezeu a lucrat in El o lucrare a harului, abia atunci omul va putea sa Il aleaga pe Dumnezeu. Cand ochii omului sunt deschisi de Duhul lui Dumnezeu, si cand in fata ochilor lui se afla Domnul Isus, atunci el va alege…omul va alege, deoarece Dumnezeu ii schimba inima si ii ofera capabilitatea de a alege,

“Va voi da o inima noua şi voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra şi va voi da o inima de carne.” – Ezechiel 36.26

„Isus bate la usa inimii tale”

Versetul care este folosit pentru a sustine aceasta expresie este Apocalipsa 3.20, insa contextul versetului este foarte clar, acest verset se refera la usa bisericii. Domnul Isus nu bate aici la usa pacatosului, deoarece mesajul este adresat unei biserici, ci El bate la usa bisericii, sau la usa celor din biserica. Daca este sa vorbim de deschiderea inimii, vedem ca Dumnezeu face asta, nu omul:

„Domnul i-a deschis inima, ca sa ia aminte la cele ce spunea Pavel.” – Fapte 16.14

Isus, doar Mantuitor

Omul devine interesat de aceasta “oferta”. Acum, cel care predica are grija sa nu ii spuna omului ca “oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are nu poate fi ucenicul Meu”, si “oricine nu-şi poarta crucea şi nu vine dupa Mine nu poate fi ucenicul Meu”, si prin acest lucru, ii ofera omului doar un Mantuitor, insa El nu trebuie sa le schimbe prea mult sau chiar deloc viata, ei pot ramane in continuare cu un oarecare control asupra vietii lor.

Pentru a-l face pe om dispus sa accepte credinta crestina, unii oameni au diluat mesajul Evangheliei, in asa fel incat propovaduirea crucii sa nu mai fie o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii. Mesajul acesta care spune ca poti sa Il primesti pe Isus ca Mantuitor si esti mantuit, urmand ca mai apoi, mantuit fiind, sa Il accepti si ca Domn, este imbietor pentru omul pacatos care doreste sa scape de iad, si in acelasi timp sa traiasca mai departe dupa voia lui.

Aceasta invatatura spune ca nu trebuie sa fi ucenic pentru a fi mantuit, tocmai de aceea cand se predica Evanghelia nu este nimeni indemnat sa se lepede de sine, sa renunte la tot ce are si este pacatos, dar Scriptura ne invata ca toti oamenii mantuiti sunt ucenici, si cine nu este ucenic nu este mantuit.

Domnul Isus spune:

“Daca vine cineva la Mine şi nu uraste pe tatal sau, pe mama-sa, pe nevasta-sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.” – Luca 14.27

Vedem aici ca venirea la Domnul Isus (lucru care este sinonim cu a crede in El), este acelasi lucru cu a fi ucenic, nu poti veni la El daca nu accepti sa fi ucenicul Lui.

Apostolul Petru spune despre El ca,

“Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inaltat cu puterea Lui şi L-a facut Domn şi Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta şi iertarea pacatelor.” – Fapte 5.31

In Luca 9.23,24,25 vedem ca Domnul Isus ne ofera 2 posibilitati, sa ne luam crucea si sa Il urmam pe El, ceea ce inseamna ca ne pierdem viata pentru El, si astfel o vom castiga, adica vom fi mantuiti; a doua posibilitate este sa nu Il urmam pe El, si astfel sa ne salvam viata, ceea ce inseamna ca vom castiga aceasta lume si ne vom pierde pe noi, adica posibilitatea de a fi mantuiti.

In Matei 16.24,26 Domnul Isus face niste afirmatii si mai clare,

Atunci, Isus a zis ucenicilor Sai: „Daca voieşte cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-şi ia crucea şi sa Ma urmeze.
Şi ce ar folosi unui om sa caştige toata lumea, daca şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?

Domnul Isus ne ofera aici doua posibilitati, ori ne lepadam de noi, ne luam crucea si Il urmam (iar acestea sunt conditiile de a fi ucenic), ori ne pierdem sufletul, adica vom ajunge in iad. Ori ucenic, ori pierdut pentru totdeauna!

Primul om, Adam, a cazut deoarece a vrut sa isi conduca singur viata, fara Dumnezeu, iar mantuirea (pe langa altele) restabileste aceasta relatie de dependenta si domnie dintre om si Dumnezeu. Esenta pacatului nostru este faptul ca ratacim cu totii ca niste oi, fara Dumnezeu, de aceea este imposibil ca un om sa fie mantuit (adica sa intre intr-o relatie potrivita cu Dumnezeu), fara ca acest aspect vital al relatiei cu Dumnezeu sa fie restabilit, si anume, domnia Lui peste om. Daca nu suntem mantuiti de rebeliunea noastra fata de Dumnezeu, atunci de ce anume suntem mantuiti, doar ca sa scapam de iad, si sa traim tot cum vrem noi?

Prin ce am scris mai sus, nu vreau sa spun ca mai intai trebuie sa devii ucenic, si doar apoi poti fi mantuit; nici nu vreau sa spun ca devii un ucenic desavarsit atunci cand esti nascut din nou. Ce vreau sa spun este ca omul care este nascut din nou va avea in el aceasta tendinta naturala de a se supune lui Dumnezeu, iar daca aceasta tendinta lipseste, asta nu e dovada ca acea persoana este crestin dar nu ucenic, ci ca acea persoana nu este mantuita.

Mantuire fara pocainta

Acest lucru este legat de cel de dinainte. Omului caruia i se predica Evanghelia nu i se spune ca trebuie sa se pocaiasca, ca doar cine isi marturiseste pacatele şi se lasa de ele capata indurare. Deoarece omului nu i se cere sa se pocaiasca si sa creada, ci numai sa creada, constiinta lui ramane neafectata, inima lui nemiscata inspre Dumnezeu.

Prin aceasta nu vreau sa spun ca cineva trebuie sa renunte la toate pacatele ca sa fie mantuit, vreau sa spun ca omul care are o pocainta autentica va avea aceasta tendinta sa paraseasca toate pacatele, gandirea lui a fost schimbata in asa fel incat acum el va lupta cu orice pacat cunoscut din viata lui, si scopul lui va fi sa paraseasca orice pacat cunoscut.

Decizia pentru mantuire

Omul care asculta are in fata o promisiune pentru o viata mai buna, deoarece nu i s-a cerut sa se pocaiasca si sa renunte la viata lui veche, tot ce trebuie sa faca este sa ia o decizie, sa Il primeasca pe Isus ca Mantuitor al lui.

Astfel, predicatorul Il infatiseaza pe Domnul slavei stand trist la usa pacatosului mandru ca diavolul, poate va deschide usa, poate se va hotara sa Il accepte pe Isus in viata lui, iar omul, vazand ca totul este atat de usor, se decide pentru Hristos, fara ca in el sa se fi produs o nastere din nou din Dumnezeu, ci o nastere falsa, din voia firii lui sau din voia omului (Ioan 1.13).

Crestinul carnal

Incercand sa traiasca o viata crestina, acest om nu va putea sa stea departe de pacat, de atractiile lumii, de lucrurile care il implineau. Poate ca vine la adunare, insa viata lui este lumeasca, nu exista nici o dovada ca in viata lui s-ar fi petrecut ceva cu adevarat, si cei din jur stiu asta, cei din adunare stiu asta de asemenea.

Nenorocirea este ca acum ii se spune ca el este mantuit si crestin, insa este un crestin carnal, el a fost mantuit cand L-a primit pe Isus ca Mantuitor, insa acum trebuie sa Il primeasca pe Isus ca Domn, pentru a fi un crestin spiritual.

Este uimitor cum se leaga intre ele toate aceste invataturi false, este ca un drum perfect, conceput de diavolul, care duce multimi de oameni evanghelici religiosi, la pierzare, drumul catre iad este acum printre bancile din adunare, oameni care merg in iad cu Biblia in mana si cu o bataie pe umar a predicatorului care il incurajeaza in aceasta ratacire ingrozitoare!

Aceste invataturi false sunt urmare a faptului ca nu cunoastem sfintenia lui Dumnezeu si nici pacatosenia omului, nu Il cunoastem nici pe Dumnezeu si nici pe noi, altfel am fi inteles ca suntem niste fiinte rebele care nu numai ca trebuie sa scape de pedeapsa lui Dumnezeu, ci trebuie sa I se inchine Lui, sa asculte de El, sa-si predea vietile in mana Lui. Daca tot ce cautam este sa ne scapam pielea de pedeapsa, atunci suntem departe de Imparatia lui Dumnezeu.