17 ianuarie 2021

Doar Evanghelia lui Hristos aduce mantuirea sufletului

 

 

Va fac cunoscuta, fratilor, Evanghelia pe care v-am propovaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas, si prin care sunteti mantuiti.

Cand vorbim despre mantuirea sufletului suntem nevoiti sa discutam despre Evanghelie, deoarece “Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede”.

Cuvantul Domnului ne indeamna prin profetul Ieremia:

“Stati in drumuri, uitati-va si intrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna: umblati pe ea, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!”.

Evanghelia aduce odihna sufletelor noastre, deoarece Evanghelia ne aduce la Domnul Isus.

Ar fi bine sa intelegem de la inceput ca Biblia prezinta istoria planului de mantuire a lui Dumnezeu, si vedem pe paginile ei nu un Dumnezeu greu de multumit si care pune poveri pe umarul oamenilor, pentru ca acestia sa merite mantuirea, ci un Dumnezeu bun in natura Sa, care ofera oamenilor rai si pacatosi o mantuire vesnica in dar, fara bani si fara plata.

Biblia nu ne prezinta istoria impacarii dintre un Dumnezeu rau si oamenii buni, in ea nu vedem cum oamenii incearca sa Il caute pe Dumnezeu, ci vedem cum singurul Dumnezeu, care este si bun si drept, ne cauta pe noi pacatosii, si Isi trimite singurul Sau Fiu pentru ca sa plateasca ceea ce noi eram datori sa platim, pentru ca Dumnezeu sa ne poata ierta si sa ramana drept si sfant in acelasi timp.

Evanghelia lui Hristos

Ochii Tai sunt asa de curati ca nu pot sa vada raul si nu poti sa privesti nelegiuirea! – Habacuc 1.13

„Nu este niciun om neprihanit, niciunul macar. – Romani 3.10

V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu, ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, ca a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. – 1 Corinteni 15.3,4

Pe cand celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce socoteste pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el ii este socotita ca neprihanire. – Romani 4.5

Cand vorbim despre Evanghelie vorbim de cateva lucruri esentiale: Sfintenia si dreptatea lui Dumnezeu, starea de pacat a fiecarui om, Persoana si lucrarea Domnului Isus si felul in care aceasta lucrare ne este aplicata noua.

Aceste 4 lucruri sunt absolut necesare pentru a avea o Evanghelie completa, si nu este greu sa observam de ce. Evanghelia este vestea buna…si ce spune aceasta veste buna? Spune ca Dumnezeu vrea sa ne mantuiasca. Insa cineva poate spune, din ce sa ne mantuiasca, si de ce este nevoie sa ne mantuiasca? Aici vedem cele 4 lucruri despre care am vorbit:

  • Dumnezeu este drept si noi oamenii suntem pacatosi. Asta inseamna ca suntem condamnati la moarte eterna, despartire de Dumnezeu
  • Dumnezeu a pregatit o cale de salvare pentru noi, prin lucrarea de la cruce a Fiului Sau
  • Pe urma, trebuie ca ceva sa se intample in noi si pentru noi, pentru a beneficia de rezultatele lucrarii de la Golgota

Asadar, Evanghelia completa ii spune omului care este motivul pentru care are nevoie de mantuire (Dumnezeu este drept si el pacatos), cum s-a efectuat mantuirea lui (Persoana si lucrarea Domnului Isus) si cum poate beneficia el de acea lucrare (credinta si pocainta).

Dumnezeu S-a intrupat

Inainte de toate, Pavel doreste sa stim ca Hristos a murit pentru pacatele noastre. Isus este acest Hristos (Mesia), om adevarat si Dumnezeu adevarat, Fiul lui Dumnezeu. Biblia ne descopera faptul ca El este toate aceste lucruri.

El este Mesia:

Ioan 1.41 El, cel dintai, a gasit pe fratele sau Simon si i-a zis: „Noi am gasit pe Mesia” (care, talmacit, inseamna: „Hristos”).

Isus este om adevarat, nascut din fecioara (virgina):

Matei 1.18: Iar nasterea lui Isus Hristos a fost asa: Maria, mama Lui, era logodita cu Iosif; si, inainte ca sa locuiasca ei impreuna, ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant.

Desi om, El nu a avut pacat, a trait in perfecta ascultare de Dumnezeu Tatal:

1 Petru 2.22: „El n-a facut pacat si in gura Lui nu s-a gasit viclesug.”

2 Corinteni 5.21: Pe Cel ce n-a cunoscut niciun pacat, El L-a facut pacat pentru noi, ca noi sa fim neprihanirea lui Dumnezeu in El.

El este Fiul lui Dumnezeu, egal cu Tatal, Dumnezeu binecuvantat in veci:

Ioan 1.1: La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu.

Tit 2.13: asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Hristos.

Se naste o intrebare: era nevoie ca Fiul lui Dumnezeu sa se intrupeze, nu se putea face altfel mantuirea noastra?

Cand Adam a pacatuit a adus condamnarea asupra tuturor oamenilor. Cand Adam a fost condamnat, toti oamenii au fost condamnati, Adam este reprezentantul intregii rase umane, asa ne vede Dumnezeu pe noi toti, in Adam ([dt_tooltip title=”Romani 5.16″]Si darul fara plata nu vine ca printr-acel unul care a pacatuit, caci judecata venita de la unul a adus osanda, dar darul fara plata venit in urma multor greseli a adus o hotarare de iertare.

Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos.

Ca sa fim scapati de sub condamnare, aveam nevoie de un alt reprezentant, si acest reprezentant trebuia sa fie tot om, pentru ca altfel nu putea sa fie reprezentantul nostru inaintea lui Dumnezeu. Acest nou reprezentant trebuia sa nu cada, ca Adam, altfel s-ar fi repetat istoria caderii omului in pacat si nu am mai fi fost salvati. Acest nou reprezentant al nostru ar fi trebuit sa implineasca perfect toata Legea lui Dumnezeu, adica sa asculte deplin, si astfel, toti cei pe care ii reprezinta sa fie binecuvantati datorita ascultarii lui.

Acest Om este Isus Hristos, El este ultimul Adam, Cel care este reprezentantul tuturor celor care cred in El, si astfel, cei care cred sunt “transferati” de sub Adam, sub Isus Hristos, de sub blestem, sub binecuvantare. Insa acest reprezentant ar fi trebuit sa rezolve si problema pacatelor celor pe care ii reprezinta, si astfel, Domnul Isus a purtat pacatele poporului Sau.

Insa care om poate sa ispaseasca o pedeapsa nelimitata (cum este pedeapsa fiecarui pacatos, o vesnicie in iad), intr-un timp limitat? Cine poate sa ia asupra lui pacatele intregii omeniri, sa moara ca pedeapsa pentru acele pacate, si sa invieze deoarece acele pacate au fost ispasite? Nimeni nu are aceasta capacitate, afara de Dumnezeu, care este infinit.

De aceea intruparea Fiului lui Dumnezeu este esentiala, singura modalitate pentru mantuirea sufletului noastru era ca Dumnezeu sa devina om, deoarece doar Dumnezeul-Om putea sa implineasca in mod deplin Legea (ca om) si sa faca ispasire pentru pacate, dupa care sa invieze, ca dovada a faptului ca pacatele au fost platite.

Intruparea, venirea lui Isus pe acest pamant, nu este unul dintre modalitatile prin care Dumnezeu putea sa ne aduca mantuirea sufletului, intruparea este singura modalitate prin care Dumnezeu putea sa ne aduca mantuire.

Viata si lucrarea Domnului Isus

Am vazut faptul ca intruparea Fiului lui Dumnezeu era esentiala, deoarece numai Dumnezeu putea sa plateasca pretul pacatului si numai un om putea sa fie reprezentantul rasei de oameni.

Lucrarea Domnului Isus cuprinde urmatoarele aspecte:

  • Ascultarea lui deplina de Dumnezeu
  • Jertfa de la Golgota
  • Invierea
  • Inaltarea

Aceste lucrari ale Lui sunt legate de mantuirea sufletului noastru, dupa cum urmeaza:

Ascultarea lui de Dumnezeu este esentiala, deoarece prin ascultarea unui singur om, cei multi aveau sa fie indreptatiti. Ascultarea Domnului Isus se ocupa cu partea pozitiva a legii, si anume implinirea ei. Dumnezeu ne-a dat o lege, si noi suntem datori sa o implinim in mod perfect, fara nici o abatere. Domnul Isus, ca si Cap al nostru, ca si reprezentant al nostru, a implinit legea in mod perfect ([dt_tooltip title=”Matei 5.17″]Sa nu credeti ca am venit sa stric Legea sau Prorocii; am venit nu sa stric, ci sa implinesc.[/dt_tooltip]), si pentru ca El a implinit legea, ni se socoteste si noua ca am implinit legea ([dt_tooltip title=”Romani 8.4″]Pentru ca porunca Legii sa fie implinita in noi, care traim nu dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului.[/dt_tooltip]).

Jertfa de la Golgota se ocupa cu partea negativa a legii, si anume cu pedeapsa asupra pacatului, care trebuia sa vina asupra noastra, “fiindca plata pacatului este moartea.” Pentru ca sa ne scape pe noi de sub blestem si de sub condamnarea pacatului, Domnul Isus a devenit blestem in locul nostru ([dt_tooltip title=”Galateni 3.13″]Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-Se blestem pentru noi, fiindca este scris: „Blestemat e oricine este atarnat pe lemn”[/dt_tooltip]), si toata pedeaspa pacatelor noastre a cazut asupra Lui (“Domnul a facut sa cada asupra Lui nelegiuirea noastra, a tuturor” – Isaia 53.6), platind pana la capat ce era noi datori sa platim.

El a fost singur la cruce, toti L-au parasit, pe El care a dat suflare tuturor. El a stat acolo…fara haine, Cel sfant trebuia sa fie supus rusinii pe care noi o meritam. Cine poate descrie singuratatea Lui, atunci cand a strigat “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?”

Noi aveam sa suferim acea singuratate pentru vesnicie, am fi strigat in disperare si agonie pentru totdeauna, insa El a preferat sa fie despartit de Dumnezeu pentru o perioada, doar ca noi sa nu fim despartiti de Dumnezeu pentru totdeauna. El a simtit pacatele noastre (rusinea lor, povara lor, durerea arzatoare a neascultarii de Dumnezeu) ca si cum El le-ar fi infaptuit, asa cum vedem in Scripturi: “va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor”, “Mana Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau impletite si legate de gatul meu.”.

Privind la aceasta lucrare unica, pamantul s-a cutremurat, iar cerul s-a intunecat; Dumnezeu a pus un val peste Fiul Sau…Preaiubitul Sau Fiu, murea pentru omul pacatos, sub mania lui Dumnezeu, El a stat atarnat intre cer si pamant, de parca nu era vrednic de nici unul, si parasit de amandoua.

Invierea Domnului Isus a fost declaratia lui Dumnezeu ca Isus din Nazaret este Fiul Lui (Romani 1.4), si ca pacatele noastre au fost platite (Romani 4.25). Invierea Lui inseamna ca exista o noua viata pentru cei ai Lui (“pentru ca Eu traiesc, si voi veti trai”), ca va exista o inviere si pentru cei mantuiti, o inviere la o viata noua si fara sfarsit.

Invierea Domnului Isus este pecetea lui Dumnezeu Tatal peste lucrarea Fiului, o acceptare deplina a jertfei Lui.

Domnul Isus S-a inaltat la cer, pentru a deschide calea catre Tatal, pentru toti oamenii mantuiti (Ioan 14.2). In acest moment, un Om sta la dreapta Tatalui, conduce intreg Universul pentru binele poporului Sau, si va aduce cu Sine pe toti ai Sai (Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine). Omul Isus Hristos este acum singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, si Cel care conduce Universul, inclusiv aceasta lume.

Aplicarea mantuirii in vietile noastre

Toate aceste lucruri care au fost spuse despre Persoana si lucrarea Domnului Isus, sunt in primul rand niste adevaruri obiective, adica, ele s-au intamplat si sunt adevarate. Insa toate acestea trebuie sa fie aplicate in vietile noastre, altfel, noi nu avem nici un beneficiu din ele.

Daca astazi ar fi o foamete in tara, nu ne-ar ajuta cu nimic faptul ca undeva in tara, cineva are paine pentru toti, daca acea paine nu este impartita tuturor. Simplu fapt ca exista paine, nu inseamna ca nu mai exista foamete, painea aceea trebuie sa ajung la cei in nevoie.

Intr-un mod similar, lucrarea de mantuire a Domnului Isus trebuie sa devina o realitate in vietile noastre, asa cum Domnul Insusi ne spune: “Cine mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica”, trebuie sa ne identificam cu jertfa Lui, pentru a beneficia de mantuirea pe care El o aduce.

Biblia ne arata ca mantuirea sufletului se intampla in felul urmator: Cuvantul este predicat (Romani 10.17), acest Cuvant este folosit de Duhul Sfant ca un instrument pentru a-I arata omului ca este pacatos si vrednic de pierzare (Romani 3.20), insa ca Domnul Isus a platit pretul pacatelor Lui (1 Petru 2.24); omul, la randul lui, primeste harul sa se pocaiasca si sa creada in Domnul Isus, lucru care ii aduce mantuirea.

Asadar, putem oferi un raspuns la intrebarea: “Cum pot eu sa imi insusesc meritele Domnului Isus, ca sa fiu mantuit?”, si raspunsul este: “Trebuie sa te pocaiesti si sa crezi in Domnul Isus, mai exact, pocainta fata de Dumnezeu, si credinta in Domnul Isus, asa cum ne spune Pavel.

Pocainta este esentiala pentru mantuire

Desi pocainta nu este un act meritoriu de care Dumnezeu tine cont atunci cand il mantuieste pe om, ea este esentiala in lucrarea mantuirii.

Inainte de a explica de ce, sunt nevoit sa fac o paranteza, pentru a avertiza cu privire la doua extreme: prima este pocainta superficiala, a doua este pocainta excesiva.

Sunt unii oameni care au o privire superficiala a pocaintei, ba inca unii nici nu cred ca este necesara pentru mantuire. Cei dintai vad in pocainta doar cateva lacrimi varsate, o parere de rau pentru ce ai facut, sau o schimbare a vietii. Daca ti-ai schimbat viata, cred acestia, inseamna ca te-ai pocait, nerealizand ca pocainta nu este din exterior spre interior, o reforma a vietii, ci este ceva din interior spre exterior, iar reforma vietii vine ca o consecinta a pocaintei, nu ca ceva premergator ei.

Un al doilea grup are o privire mai corecta asupra pocaintei, ii inteleg necesitatea, si de asemenea observa superficialitatea celui dintai grup. Drept urmare, tind sa devina obsedati cu pocainta, fac din pocainta un tel al lor, crezand cumva ca Dumnezeu ii va primi, daca se pocaiesc temeinic.

Acesti oameni se ingrijoreaza cu privire la mantuirea sufletului lor, se gandesc daca s-au pocait cu adevarat, daca este indeajuns oare pocainta lor, daca s-au pocait destul? Privesc la pocainta lor (simtul vinovatiei, detestarea pacatului, marturisirea pacatelor, lepadarea poacatelor) si vad ca toate acestea sunt imperfecte, si se intreaba daca nu cumva ar fi trebuie sa se pocaiasca mai mult, sa fie mai convinsi de vinovatia lor, sa fi urat mai mult pacatele pe care le-au facut, sa fi marturisit mai temeinic, sa se fi lepadat de toate pacatele in mod perfect. Oare a primit Dumnezeu pocainta lor?

Daca cineva este in aceasta situatie, as dori sa ii spun cateva lucruri:

  • Preocuparea aceasta excesiva cu sine tradeaza de fapt mandria noastra spirituala, care de cele mai multe ori sta atat de bine ascunsa
  • Intoarce-ti privirea de la pocainta ta, si priveste la Domnul Isus, El este Mantuitorul tau, si daca vrei sa fi obsedat de ceva, fi obsedat cu Isus!
  • Nu astepta sa ai o pocainta perfecta. Daca citesti despre convertirea lui David Brainerd (un misionar crestin la amerindieni, a trait in secolul 18), vei crede ca nici in 1000 de ani nu vei avea pocainta lui, insa Dumnezeu nu asteapta asta de la tine. Daca ai avut o pocainta mai putin profunda, da slava lui Dumnezeu daca a fost o pocainta veritabila, si nu uita ca Cel care a inceput aceasta lucrare buna in tine, o va termina, si vei creste in pocainta pe masura ce te maturizezi
  • Daca tu consideri ca nu te-ai pocait indeajuns, este posibil ca sa fi avut o intelegere profunda a vinovatiei tale, si poate desi pocainta ta a fost foarte adanca, este posibil ca tu sa nu o vezi asa, deoarece stii cat ai fost de vinovat, si cat de sfant este Dumnezeu.
  • Nu pocainta ta de mantuieste! Pe Dumnezeu nu Il vei “impresiona” prin pocainta ta, deoarece pocainta este tot un dar de la El; daca vrei sa Ii fi placut Lui, priveste la Fiul Sau si increde-te in El (Ioan 16.27).

Vazand aceste lucuri, vom continua de unde ramasesem, si anume de la faptul ca pocainta este esentiala pentru mantuire. Acest lucru este clar, in lumina unor versete precum, Luca 13.3: “Daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel”, Marcu 1.15: “Pocaiti-va si credeti in Evanghelie”, insa declaratia ca pocainta este o necesitate a mantuirii ne este aratata in Fapte 3.19, unde Petru spune: „Pocaiti-va dar si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremurile de inviorare”. Apostolul Petru ne spune in mod explicit ca trebuie sa ne pocaim pentru a putea primi iertarea de pacate.

Vedem ca nu exista mantuire fara pocainta, si un om care nu se pocaieste, va pieri (pierzare vesnica).

Odata stabilit ca pocainta este vitala in procesul mantuirii, este nevoie sa vedem mai departe ce inseamna pocainta, ce reprezinta, cum se manifesta, si care sunt diferentele intre pocainta autentica si cea falsa.

Pocainta inseamna, in cea mai simpla descriere a ei, sa te razgandesti cu privire la ceva. Domnul Isus ne arata asta in pilda celor doi fii, cand tatal vine la primul fiu si ii spune sa se duca in gradina sa lucreze, acesta ii spune ca nu se duce, insa mai apoi “ii pare rau”, adica, se pocaieste, si se duce. Vedem aici cum acest fiu avea un punct de vedere, insa mai apoi s-a razgandit, si-a schimbat parerea despre tatal si despre ce i-a spus sa faca.

Vedem in acesta pilda cateva elemente importante in pocainta: si-a schimbat parerea cu privire la ce i-a spus tatal, a recunoscut ca a fost gresit ce a facut, i-a parut rau de raspunsul pe care l-a dat tatalui sau, dupa care toate acestea au rezultat intr-o actiune practica. Asadar, mintea lui a fost schimbata, fapt care a dus la o actiune din partea lui. Acelasi lucru este valabil si cu privire la fiul risipitor, “si-a venit in fire”, adica si-a schimbat gandirea, si s-a dus la tatal.

Credinta este esentiala pentru mantuire

Biblia abunda de texte care vorbesc despre mantuire, si ce au in comun aceste texte este credinta. Credinta in Dumnezeu aduce mantuirea sufletului, fara credinta nu exista iertare de pacate, nu exista viata eterna.

Sunt numeroase pasaje in Biblie care ne spun acest lucru, vom vedea doar cateva:

Iata, i s-a ingamfat sufletul, nu este fara prihana in el, dar cel neprihanit va trai prin credinta lui. – Habacuc 2:4

Cine crede in Fiul are viata vesnica, dar cine nu crede in Fiul nu va vedea viata, ci mania lui Dumnezeu ramane peste el.” – Ioan 3:36

Caci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, si aceasta i s-a socotit ca neprihanire.” – Romani 4:3

neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu* este nicio deosebire. – Romani 3.22

Pentru ca noi credem ca omul este socotit neprihanit prin* credinta, fara faptele Legii. – Romani 3.28

Aceste pasaje ne arata in mod categoric felul in care un om este socotit neprihanit (adica iertat de pacate), si anume prin credinta in Domnul Isus Hristos. Este aceasta si speranta ta, sau inca mai ai incredere in faptele tale, in bunatatea ta, in ritualuri, in preot, in sfinti?

Daca nu ai aceasta credinta in Domnul Isus Hristos, esti chemat azi sa vi la El, El care a murit pentru tine, El care te cunoaste, El care doreste sa Ii apartii Lui. Crede in Domnul Isus si vei fi mantuit!

Distribuie mai departe...Share on Facebook
Facebook
Email this to someone
email