23 ianuarie 2021

Zdrobirea Sa pentru pacatul nostru

Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului? – Isaia 53.1

Profetul Isaia a scris aceste cuvinte ca si cum s-ar fi aflat la poalele crucii. El incepe acest pasaj cu o intrebare facuta aproape in deznadeje, “Cine a crezut in ceea ce ni se vestise?”

Iudeii au avut totul pregatit mai dinainte astfel incat sa Il recunoasca si sa Il primeasca pe Mesia, sute de profetii, sute de imagini, au avut patriarhii, legamintele, promisiunile; Dumnezeul in care ei credeau a venit pe pamant, le-a vorbit gura catre gura si totusi ei nu L-au primit.

Noi nu suntem diferiti de iudeii de acum 2000 de ani

Putem deveni atat de faimiliarizati cu Domnul Isus, cu viata Lui, cu jertfa Lui, incat sa citim aceste lucruri ca pe o poezie si sa trecem mai departe, un mare pericol pentru cei care s-au nascut in familii crestine, care desi au avut totul la dispozitie ca sa Il cunoasca pe Dumnezeu, unii nu Il cunosc pe Dumnezeu (chiar daca sunt in adunare), altii au plecat cu totul in lume, iar altii au parasit acest pamant inainte sa se impace cu Dumnezeu.

Iudeii credeau cu tarie intr-un Mesia promis in trecut (Matei 2.5,6) si care urma sa vina in viitor (Ioan 4.25), insa nu credeau intr-un Mesia prezent, care era in mijlocul lor.

Nefiind nimic nou sub soare, la fel ca iudeii de odinioara ne gasim si noi de multe ori, privim la un Dumnezeu trecut si la un Dumnezeu viitor, dar nu la un Dumnezeu prezent. Dumnezeu, in trecut, a facut lucruri marete pentru poporul Sau, si bineinteles va mai face, in viitor…Dumnezeu a adus oameni de la intuneric la lumina, in trecut, si bineinteles, va mai aduce multi altii…undeva in viitor! Azi…de multe ori Il privim pe Dumnezeu ca pe Cineva care este depasit de situatie, care, la fel ca dumnezeul celor 450 de proroci ai lui Baal din vremea lui Ilie, doarme sau este in calatorie.

Dar nu cumva e mai degraba ca pe vremea Domnului Isus, cand El nu a putut sa faca minuni acolo din pricina necredintei lor? Nu cumva necredinta noastra este cea care nu Il cheama pe Dumnezeu in ajutor, care nu striga ca Dumnezeu sa viziteze poporul Sau si sa aduca din nou lumina in sufletele oamenilor? Doamne, nu cumva sunt eu?

Dar El era strapuns pentru faradelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne da pacea era asupra Lui si prin ranile Lui suntem vindecati. – Isaia 53.5

El era strapuns

Cine poate sa explice suferintele fizice de care Domnul Isus a avut parte pe cruce? Faptul ca El a fost strapuns se refera la suferintele Lui in trup, ceea ce oamenii i-au pricinuit. In Vechiul Testament ne sunt aratate cateva aspecte ale acestor suferinte:

O mulţime de tauri sunt împrejurul meu, nişte tauri din Basan mă înconjoară – Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele; toate oasele aş putea să mi le număr –

Metoda de executie preferata de romani era prin rastignire, o metoda preluata de la persi dar pe care romanii au perfectionat-o astfel incat sa produca o durere cat mai mare, iar scopul nu era doar ca victima sa moara, ci ca sa sufere ingrozitor o perioada lunga de timp. Se crede ca moartea prin rastignire este cea mai dureroasa moarte inventata de oameni. Timpul in care cineva rastignit murea varia intre cateva ore si cateva zile, tocmai de aceea Pilat s-a mirat cand a aflat ca Domnul Isus murise in doar 6 ore.

El era zdrobit

Faptul ca El a fost zdrobit nu se refera la suferintele fizice in primul rand, deoarece in versetul 10 vedem ca Domnul L-a zdrobit, iar asta vorbeste de suferintele Lui interioare.

Este atat de usor sa banalizam suferintele Lui – sa le privim cu un fel de pietate religioasa, sa vorbim despre ele doar pentru ca stim ca cei credinciosi ne vor asculta si ne vor privi bine – dar sa nu le lasam niciodata sa patrunda in inima noastra ca sa produca inchinare, uimire, durere, bucurie, recunostiinta.

Poporul pe care El a venit sa-I scape L-a rastignit
Oamenii pe care El i-a ajutat atat de mult s-au intors impotriva Lui, L-au batjocorit, L-au insultat, L-au ispitit (Îmi întorc rău pentru bine: mi-au lăsat sufletul pustiu.)
Unul din ucenicii pe care El i-a ales, una dintre cele mai privilegiate persoane din istoria omenirii, Iuda, L-a vandut (Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi; nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine!)
Ucenicii pe care i-a iubit pana la capat L-au parasit (Isus le-a zis: „În noaptea aceasta, toţi veţi avea un prilej de poticnire, pentru că este scris: ‘Voi bate Păstorul, şi oile vor fi risipite.’)
Pacatele oamenilor au fost puse asupra Lui, Cel care nu a cunoscut niciodata pacat. Oare cum este sa porti o asemenea vina, o asemenea pedepsa, o asemenea rusine pentru atatea si atatea pacate? (Mâna Lui a legat jugul nelegiuirilor mele, care stau împletite şi legate de gâtul meu.)
Parasit de oameni, parasit de poporul Sau, parasit de familia Sa, de ucenicii Sai, iar in final, parasit de Dumnezeu! (Şi în ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, lama sabactani” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”).

Pedeapsa care a venit asupra Lui ne-a dat pacea

Noi oamenii nu ne aflam intr-o stare neutra fata de Dumnezeu (nici prieteni dar nici dusmani), ci noi suntem dusmani ai lui Dumnezeu, care nu dorim sa Il ascultam, care prin pacatele noastre ne razvratim impotriva Lui, fiecare prin neascultarea noastra suntem vinovati de un pacat cosmic.

Odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele. – Coloseni 1.21

Va veni o zi cand Dumnezeu va nimici toti dusmanii Sai, toti cei care s-au razvratit impotriva Domnului Domnilor si Imparatului Imparatilor prin neascultarea lor, de aceea este nevoie ca intre oamenii pacatosi si Dumnezeul sfant sa fie facuta pace, iar pacea aceasta a fost facuta pe crucea de la Golgota. La cruce, Domnul Isus a pus o mana pe Dumnezeul sfant si o mana pe omul pacatos, si a adus impacarea eterna.

Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută. – Psalmul 85.10

La Romani 5.1 ni se spune ca avem pace cu Dumnezeu, si aceasta pace nu inseamna doar ca nu mai suntem dusmani ai lui Dumnezeu, ci inseamna ca intre Dumnezeu si noi exista o relatie benefica, Dumnezeu este prietenul si binefacatorul nostru, cineva care este interesat de noi ca sa ne faca bine.

Suntem vindecati prin ranile Lui

Rana lasata de pacat in fiecare din noi este una adanca, natura noastra a fost afectata de pacat pana acolo incat sa Il uram pe Dumnezeu si sa iubim pacatul. Un om care este doar iertat de pacate este pe jumatate mantuit, pentru o mantuire deplina, pentru ca noi sa putem sta in prezenta lui Dumnezeu, aveam nevoie de 2 lucruri:

Iertare de pacate
O noua inima, o noua natura, una sfanta

Jertfa Domnului Isus este temeiul pe baza caruia am fost nascuti din nou din Dumnezeu, am primit o natura noua prin lucrarea Duhului Sfant, care a fost trimis pe pamant deoarece Domnul Isus a implinit lucrarea mantuirii.

Felul in care avem pacatele iertate

Iertarea lui Dumnezeu nu este precum iertarea noastra, la noi este valabila afirmatia: “eu iert, dar nu uit”, insa Dumnezeu iarta, si uita.

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor. – Mica 7.19

Pe crucea de la Golgota s-a facut cel mai mare transfer din istoria creatiei: pacatele noastre au fost puse asupra Fiului, iar sfintenia Fiului a fost pusa asupra noastra; Domnul Isus a fost pedepsit ca si cum El ar fi infaptuit toate pacatele noastre, si noi suntem vazuti de Dumnezeu ca si cum suntem la fel de sfinti ca Fiul Sau – asta pentru ca suntem imbracati cu sfintenia Sa.

Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!” – Romani 4.8

Din momentul in care ne-am intors la Dumnezeu, El ne vede ca si cum nu am fi pacatuit niciodata, vom sta in prezenta Sa pentru totdeauna ca si cum niciodata nu am fi facut ceva gresit fata de El, este o iertare demna de Dumnezeu, doar El poate sa ofere o asemenea iertare deplina.

De ce a trebuit ca El sa moara?

Foarte multi oameni nu inteleg de ce Fiul lui Dumnezeu a trebuit sa moara, oare nu putea Dumnezeu sa ne ierte pur si simplu? Raspunsul este ca NU!

Dumnezeu nu putea sa ne ierte pur si simplu (adica fara ca pacatul sa fie pedepsit) deoarece asta ar fi insemnat ca El nu este drept, deoarece declara nevinovati pe niste oameni care erau vinovati, si Dumnezeu nu face asta, El nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat – Exodul 34.7.

Dreptatea lui Dumnezeu cere ca pedeapsa sa fie aplicata tuturor celor care au pacatuit, si plata pacatului este moartea, asadar: ori cel care a pacatuit ar fi trebuit sa moara, ori altcineva ar fi trebuit sa moara pentru ca plata sa fie achitata, si Domnul Isus a fost acel altcineva care a ales sa moara in locul pacatosului.

Domnul Isus a trebuit sa moara pentru ca Dumnezeu sa poata ierta omul pacatos, si in acelasi timp sa ramana drept cand face asta,

în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus – Romani 3.26.

Ce fel de dragoste ne-a aratat Dumnezeu?

Dumnezeu a desfasurat intreg planul mantuirii potrivit cu dreptatea, sfintenia, intelepciunea, dragostea si mila Sa, si planul perfect pe care El l-a conceput in Sine insusi mai inainte de vesnicii a fost ca Fiul Sau sa vina pe acest pamant pentru a suferi in locul celor pe care Dumnezeu vroia sa ii salveze.

Oare de ce eternul Dumnezeu a dat la moarte pe Fiul Sau perfect, sfant si fara pata, in locul unor fiinte murdare, pacatoase si razvratite? Ce fel de Dumnezeu este acesta care a scos din inima iubirii ce a avut mai scump, si L-a zdrobit in chinuri groaznice pentru ca niste nenorociti sa fie salvati de la pierzarea eterna care li se cuvenea pe drept? S-a auzit undeva in istoria omenirii de asa ceva, a existat vreun om care sa isi inalte mintea si inima spre asemenea culmi divine?

Priviti-L pe maretul Dumnezeu, care traieste in locuri inalte si in sfintenie, dar care este cu omul zdrobit si smerit, care merita sa primeasca glorie pentru cine este, pentru ce a creat, pentru ce a lucrat, pentru ce…de unde sa incepi si unde sa termini, cum sa poti cuprinde acest ocean netarmuit de maretie si de dragoste? Si cum sa fie omul care dispretuieste aceste lucruri, oare nu este el vrednic sa fie inghitit de pamant si aruncat de viu in locuinta mortilor?

Nu este nimic mai gresit decat sa fugi de acest Dumnezeu, si nu este nimic mai binecuvantat decat sa vi la El orice ar fi, oricand si oricum, sa poti sa privesti fata Celui care merita admiratia si reverenta tuturor, pentru eternitate!