30 ianuarie 2021

Vom fi noi mantuiti doar prin credinta?

Socotit neprihanit, sau declarat drept

Termenul “mantuire” este folosit pentru a vorbi despre lucrarea trecuta, prezenta si viitoare de mantuire a lui Dumnezeu. Efeseni 2.8 spune, “Ati fost mantuiti”. 1 Corinteni 1.18 spune ca “suntem mantuiti”. Romani 13.11 spune ca “mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut”. Mantuire trecuta, prezenta si viitoare.

Tocmai de aceea ar trebui sa avem grija atunci cand folosim cuvintele indreptatire si mantuire, ele nu sunt interschimbabile, indreptatirea, asa cum este ea folosita in mod normal de Pavel, nu se refera la un proces in timp, pe cand mantuirea se refera la un proces.

Indreptatirea se petrece intr-un moment, momentul in care Duhul Sfant ne deschide ochii nostrii orbi pentru a-L vedea pe Hristos asa cum este, si ne uneste cu Hristos prin credinta. In acel moment, noi trecem de sub condamnare sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Nici o lucrare, nimic din ce este in noi nu ne-a adus in aceasta pozitie de indreptatire si binecuvantare.

Indreptatirea este instanta si neschimbatoare. Pe baza sangelui si dreptatii Domnului Isus Hristos, noi suntem socotiti drepti intr-o clipa, si incepand cu acel moment Dumnezeu este 100% de partea noastra. Suntem conectati cu aceasta experienta a acceptarii lui Dumnezeu prin faptul ca suntem una cu Hristos prin credinta, si aceasta se intampla intr-o clipa.

Fapte pentru mantuire?

Acum se ridica intrebarea, care este atunci locul faptelor bune in indreptatire si in mantuirea noastra finala? Raspunsul Scripturii – si acesta este raspunsul pe care majoritatea confesiunilor crestine evanghelice si protestante il accepta – este ca faptele nu au nici un rol in indreptatirea noastra, dar ele sunt dovezi, roadele necesare ale credintei care indreptateste, faptele confirma credinta si unirea noastra cu Hristos, la judecata finala. Dumnezeu va face o marturisire publica prin care va confirma, pe baza faptelor noastre, ca cei mantuiti au intr-adevar credinta mantuitoare care ii uneste cu Hristos, care este singura temelie a acceptarii noastre inaintea lui Dumnezeu.

Marturisirea de credinta de la Westminster spunea in urma cu 350 de ani: “Credinta, primind si increzandu-te in Hristos si dreptatea Sa, este singurul instrument al indreptatirii, si totusi, credinta nu este singura in persoana indreptatita, dar este mereu insotita de celelalte haruri mantuitoare, si nu este o credinta moarta, ci lucreaza prin dragoste.”

Ultima parte face aluzie la Galateni 5.6, unde Pavel spune, “Caci, in Isus Hristos, nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucreaza prin dragoste.” Credinta care aduce indreptatirea este acel fel de credinta ce aduce cu sine roadele faptelor bune.

Credinta care produce fapte

Iacov 2.17 spune, “Tot aşa şi credinţa, daca n-are fapte, este moarta in ea insaşi.”. Credinta moarta nu indreptateste pe nimeni, de aceea, credinta care nu este insotita de fapte nu este acel fel de credinta care indreptateste. Aceste fapte bune sunt necesare.

La Evrei 12.14 ni se spune: “Urmariţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fara care nimeni nu va vedea pe Domnul.” Nu Il vom vedea pe Domnul Isus – adica, nu vom fi mantuiti la final – fara aceasta “urmarire a sfintirii”.

Ce inseamna aceasta, si de ce este asa? Apostolul Ioan spune ca “Cine zice: „Il cunosc” şi nu pazeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevarul nu este in el.” Sau mai tarziu va spune, “Noi ştim ca am trecut din moarte la viaţa, pentru ca iubim pe fraţi.” Asa stim, asa ne este confirmat noua ca suntem cu adevarat indreptatiti. Cu alte cuvinte, nu am fost nascuti din nou, nu am fost uniti cu Hristos, nu avem credinta mantuitoare daca aceasta credinta nu este confirmata prin fapte bune facute in dragoste.

Credinta si dragostea sunt confirmari necesare ale faptului ca suntem nascuti din nou, uniti cu adevarat cu Hristos prin credinta. Pavel spune in felul urmator despre aceasta: “De la inceput Dumnezeu v-a ales pentru mantuire, in sfinţirea Duhului şi credinţa adevarului.” (2 Tesaloniceni 2.13)

NU suntem indreptatiti prin sfintire! Dar suntem mantuiti la final prin sfintire, adica, printr-o schimbare reala in inima si mintea si viata noastra, sfintire fara de care nu il vom vedea pe Domnul.

Doua afirmatii false

Acuma, oamenii aud aceste lucruri, si daca nu au fost invatati bine despre aceste lucruri, ei spun: “Cum necesare? Aceste lucruri sunt necesare pentru mantuirea noastra finala?” Si de aici ei trag doua concluzii false:

  1. “Mantuirea finala depinde de noi”
  2. “Mantuirea noastra finala este atunci nesigura. Pot sa esuez, pot sa imi pierd mantuirea, pot sa fiu indreptatit azi dar maine nu. Un copil al lui Dumnezeu isi poate pierde indreptatirea.”

Aceste doua concluzii sunt false, sunt gresite atat din punct de vedere logic cat si biblic. A doua este falsa deoarece Biblia spune, “Sunt incredinţat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare o va ispravi pana in ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1.6). Nu te vei pierde pe drum…

Romani 8.30 ne spune: “Şi pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihaniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniţi, i-a şi proslavit.” Vedem aici ca acei care au fost alesi, au fost chemati, au fost indreptatiti, dupa care au fost proslaviti…in planul lui Dumnezeu nu vor exista surprize, toti copiii Sai vor ajunge in siguranta acasa!

A rabda pana la sfarsit

Motivul pentru care nimeni nu-si va pierde indreptatirea este pentru ca Dumnezeu este factorul decisiv in indreptatire. Noi lucram, dar nu noi suntem factorul decisiv: “duceţi pana la capat mantuirea voastra, cu frica şi cutremur”. Prin orice mijloace, urmariti sfintirea fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul. De ce? “Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi şi va da, dupa placerea Lui, şi voinţa, şi infaptuirea.” (Filipeni 2.12,13)

Lucrarea si pastrarea suverana a lui Dumnezeu sunt baza pentru urmarirea sfintirii de catre noi. Pornesc de la adevarul ca sunt tinut, pastrat de Dumnezeu. Pornesc de la adevarul ca sunt indreptatit. Pornesc de la adevarul ca Dumnezeu este 100% pentru mine, si pe aceasta baza, ma angajez sa omor pacatul din viata mea.

Pavel spune in Filipeni 3.12, “Nu ca am şi caştigat premiul sau ca am şi ajuns desavarşit, dar alerg inainte, cautand sa-l apuc, intrucat şi eu am fost apucat de Hristos Isus.”

Sa ne gandim bine la ce zice Pavel. Proslavirea, sau glorificarea noastra, in gandirea lui Pavel este un proces care incepe la convertirea noastra (intoarcerea noastra la Dumnezeu). Nu incepe la ultima judecata. Incepe la convertire si include sfintirea, si este completa atunci cand parasim acest pamant.

Spun asta datorita la 2 Corinteni 2.18, unde ni se spune ca privim la Isus si suntem schimbati “din glorie in glorie”. Aceasta este glorificare acum, in timp ce privim la Isus. Romani 8.30, atunci, cand spune ca toti cei indreptatiti sunt glorificati, include promisiunea ca toti cei indreptatiti vor fi sfintiti, pentru ca sfintirea este inclusa in glorificare.

In sfarsit acasa

Siguranta finala a mantuirii noastre – care este foarte pretioasa, credinciosii nu ar trebui sa fie nesiguri – se bazeaza pe lucrarea din trecut a lui Dumnezeu prin Hristos, si in lucrarea prezenta prin Duhul Sfant care locuieste in noi. Ambele, una in afara noastra, alta in interiorul nostru, sunt inradacinate in credinciosia lui Dumnezeu pentru poporul Sau cu care a facut Noul Legamant.

Vom incheia cu aceste versete: “nu duceţi lipsa de niciun fel de dar in aşteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos. El va va intari pana la sfarşit, in aşa fel ca sa fiţi fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la partaşia cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1.7,8,9)

Nota: mare parte din articol a fost preluat de pe site-ul desiringgod.org

Distribuie mai departe...Share on Facebook
Facebook
Email this to someone
email