Crezul Atanasian, adevaruri marete despre Sfanta Treime

7 septembrie, 2020

 

Controversa cu privire la Dumnezeirea deplina a Fiului lui Dumnezeu s-a dat la inceputul crestinismului, iar la consiliul de la Niceea (anul 325) s-a recunoscut faptul ca Fiul este Dumnezeul adevarat, egal cu Tatal.

De atunci, aceasta batalie a trebuit dusa in toate generatiile. La sfarsitul secolului 5, inceputul secolului 6, un grup de crestini au scris Crezul Atanasian, care desi nu a fost scris de Atanasie cel Mare, a fost numit asa in onoarea celui care a fost un campion in apararea credintei adevarate la Niceea.

Citind randurile de mai jos, nu poti sa nu fi uimit de claritatea autorilor, de simplitatea si profunzimea prin care sunt aratate adevarurile marete cu privire la Dumnezeire; acesta este Crezul Atanasian:

  1. Oricine vrea sa fie salvat, inainte de toate, trebuie sa aiba credinta universala;
  2. Credinta pe care daca cineva nu o are intreaga si nepatata, cu siguranta va pieri pentru totdeauna.
  3. Si credinta universala este aceasta: ca noi ne inchinam unui singur Dumnezeu in Trinitate, si Trinitatii in Unitate;
  4. Neamestecand Persoanele nici separand substanta.
  5. Pentru ca este o singura Persoana a Tatalui, alta a Fiului si alta a Duhului Sfant.
  6. Dar Dumnezeirea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant este una, gloria egala, maretia maiestatii co-eterna.
  7. Asa cum este Tatal, asa este Fiul si asa este Duhul Sfant.
  8. Tatal necreat, Fiul necreat si Duhul Sfant necreat.
  9. Tatal de necuprins, Fiul de necuprins si Duhul Sfant de necuprins.
  10. Tatal etern, Fiul etern si Duhul Sfant etern;
  11. Si totusi nu sunt 3 eterni ci Un singur etern.
  12. De asemenea, nu sunt 3 necreati sau 3 de necuprins, ci Unul singur necreat si Unul singur de necuprins.
  13. Asemenea, Tatal este atotputernic, Fiul atotputernic si Duhul Sfant atotputernic;
  14. Si totusi nu sunt 3 atotputernici, ci Un singur atotputernic.
  15. Deci Tatal este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu si Duhul Sfant este Dumnezeu;
  16. Si totusi nu sunt 3 Dumnezei ci un singur Dumnezeu.
  17. Asemenea, Tatal este Domn, Fiul Domn si Duhul Sfant Domn;
  18. Si totusi nu sunt 3 Domni, ci un singur Domn.
  19. Asa suntem constransi de adevarul crestin sa recunoastem fiecare Persoana in parte, ca fiind Dumnezeu si Domn;
  20. Deci ne este interzis de credinta universala sa spunem ca sunt 3 dumnezei sau 3 domni.
  21. Tatal nu este facut din nimeni, nici creat nici nascut.
  22. Fiul este de la Tatal numai; nu facut nici creat, ci nascut.
  23. Duhul Sfant este de la Tatal si de la Fiul; nu facut, nici creat, nici nascut, dar purcede.
  24. Asadar este un Tata, nu 3 Tati; un Fiu, nu 3 Fii; un Duh Sfant, nu 3 Duhuri Sfinte.
  25. Si in aceasta Trinitate nici unul nu este inainte sau dupa celalalt; nici unul nu este mai mare sau mai mic decat celalalt,
  26. Dar toate cele 3 Persoane sunt coeterne si coegale.
  27. Asa ca in toate lucrurile, cum am spus mai inainte, Unitatii in Trinitate si Trinitatii in Unitate trebuie sa ii fie adusa inchinare.
  28. Cel care va fi mantuit trebuie sa gandeasca astfel despre Trinitate.
  29. Mai departe este necesar pentru mantuirea vesnica, sa aiba o credinta potrivita despre intruparea Domnului nostru Isus Hristos.
  30. Deoarece credinta adevarata este ca noi credem si marturisim ca Domnul nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu si om.
  31. Dumnezeu din aceiasi esenta ca Tatal, nascut dinainte de lumi; si om de aceiasi esenta ca a mamei Lui, nascut in lume.
  32. Dumnezeu adevarat si om adevarat, avand un suflet si un trup omenesc.
  33. Egal cu Tatal in ce priveste Dumnezeirea Lui, si mai mic decat Tatal in ce priveste umanitatea Lui.
  34. Care, desi este Dumnezeu si om, totusi, El nu este doi, ci un singur Hristos.
  35. Unul, nu prin schimbarea Dumnezeirii in umanitate, ci prin ridicarea umanitatii in Dumnezeu.
  36. Unul intru-totul, nu prin amestecarea substantei, ci prin unitatea persoanei.
  37. Pentru ca asa cum sufletul si carnea sunt un singur om, asa Dumnezeu si omul este un singur Hristos,
  38. Care a suferit pentru mantuirea noastra, a coborat in locuinta mortilor, a inviat a treia zi din mormant;
  39. S-a inaltat la cer, sta la dreapta Tatalui, Dumnezeu, Atotputernicul;
  40. De acolo El va veni sa judece vii si mortii,
  41. La a Carui venire toti oamenii vor invia din nou in trupurile lor;
  42. Si vor da socoteala de faptele lor,
  43. Si cei care au facut binele vor merge in viata vesnica si cei care au facut raul in focul vesnic.
  44. Aceasta este credinta universala, pe care, daca un om nu o are in adevar, nu poate fi mantuit.

Am spus ca in fiecare generatie trebuie sa ducem batalia pentru apararea divinitatii absolute a Domnului Isus. Sunt in jurul nostru multi asa zisi crestini care neaga ca Isus este Dumnezeu, si este datoria noastra sa stam impotriva minciunii, impotriva ereziilor, impotriva oricarei invataturii care este impotriva lui Dumnezeu.

Distribuie mai departe...Share on Facebook
Facebook
Email this to someone
email