20 decembrie 2020

Dumnezeu nu doar a facut posibila mantuirea pacatosilor

Domnul Isus nu doar a facut posibila mantuirea pacatosilor, El a infaptuit-o cu adevarat!

Cand spui ca El doar a facut posibila mantuirea noastra (aceasta este pozitia majoritara in crestinismul evanghelic din Romania) inseamna ca El a implinit doar o parte din mantuirea noastra, mantuirea noastra fiind privita ca avand loc in 2 etape, pregatirea a tot ce este nevoie ca sa fim mantuiti si intrarea in acea mantuire, si El S-a ocupat doar de prima parte, urmand ca a doua sa o implinim noi.

Daca spunem ca Isus doar a facut posibila mantuirea pacatosilor, aceasta se traduce in felul urmator: mantuirea sta undeva intr-un loc (Isus a avut grija doar ca sa existe mantuirea in acel loc), si Dumnezeu asteapta ca noi sa punem mana pe ea, este la latitudinea fiecaruia dintre noi.

Un Dumnezeu suveran peste mantuirea pacatosilor

Practic, prin vestirea Evangheliei i se arata omului ca mantuirea este disponibila pentru el, si doar atat. Totusi, Biblia ne arata ca Evanghelia nu doar prezinta omului cum sa fie mantuit, Evanghelia este chiar puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea pacatosilor, in mesajul divin care spune cum sa fi mantuit se afla si puterea sa intrii in acea mantuire, mesajul Evangheliei contine in sine puterea de a te convinge sa crezi si sa te pocaiesti!

Daca spui ca Domnul Isus chiar a infaptuit mantuirea noastra, inseamna ca El nu numai ca a pregatit totul pentru mantuirea pacatosilor, ci S-a si asigurat ca vom intra in aceasta mantuire.

Omul este mort din punct de vedere spiritual, si nu poate sa asculte de Evanghelie prin propriile puteri…la ce bun sa ii aduci o paine calda unui om mort si sa astepti ca el sa o manance? Painea este buna, miroase frumos, arata delicios, dar la ce bun? Omul mort nu are gust, nu poate sa miroasa, nu vede…

Domnul Isus nu doar ca S-a adus pe Sine ca paine a vietii unor oameni morti, ci El ne-a dat si viata (prin nasterea din nou) de care avem nevoie ca sa putem manca din aceasta Paine cereasca, asta inseamna ca El a infaptuit mantuirea noastra!

Scripturile sustin acest al doilea punct, ca Domnul Isus chiar a infaptuit tot ce tine de mantuirea pacatosilor. Este evident ca toti credem ca El a purtat pacatele noastre, a inviat, S-a inaltat la cer, mijloceste pentru cei mantuiti…dar nu toti credem ca El, acolo pe cruce, a facut o asemenea lucrare incat a cumparat chiar si pocainta si credinta noastra. Cateva versete in aceasta directie:

  • Ea va naste un Fiu si-i vei pune numele Isus, pentru ca El va mantui pe poporul Lui de pacatele sale.” (Matei 1.21)
  • L-a facut Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor. (Fapte 5.31)
  • Am facut cunoscut Numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tai erau si Tu Mi i-ai dat; si ei au pazit Cuvantul Tau. (Ioan 17.6)

Mantuirea este gata intr-adevar, ramane doar ca sa intram in ea, ca sa o apucam si sa fie a noastra. Cum facem aceasta? Biblia ne spune ca prin pocainta si credinta intram in aceasta mantuire:

Pe El, Dumnezeu L-a randuit mai dinainte sa fie, prin credinta in sangele Lui, o jertfa de ispasire (Romani 3.25)

Daca prin credinta intram in aceasta mantuire, atunci este meritul lui Dumnezeu ca am beneficiat de mantuire, deoarece credinta este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2.8), la fel ca si pocainta (2 Timotei 2.25).

Pana la urma asta inseamna harul, har nu inseamna ca Dumnezeu ne ofera posibilitatea mantuirii, asteptand ca mai apoi noi sa o primim prin noi insine; har inseamna ca Dumnezeu le ofera mantuirea pacatosilor si le da si capacitatea si vointa sa o primeasca, cei alesi primesc puterea sa accepte aceasta mantuire, si aceasta pentru ca la Golgota, Domnul Isus a mantuit 100% pe toti cei alesi de Dumnezeu mai inainte de intemeierea lumii (Fapte 13.48).

Responsabilitatea omului

Cum atunci este omul responsabil in aceasta situatie? Suntem noi doar niste marionete in mana lui Dumnezeu? Dumnezeu cheama si porunceste ca toti oamenii sa creada Evanghelia, sa se pocaiasca, deoarece El este Suveranul, Imparatul si Creatorul, si fiecare suntem datori sa ne supunem Lui.

Scriptura ne arata insa ca omul pacatos este mort in pacate si faradelegi, il uraste pe Dumnezeu si nu vrea sa asculte de Dumnezeu, crezand in Evanghelie.

Omul firesc nu poate primi lucrurile lui Dumnezeu, adica nici Evanghelia. In aceasta situatie Dumnezeu daruieste har unora din cei care resping adevarul, le schimba inima, vointa, astfel incat ei sa creada si sa se pocaiasca, si astfel omul atins de harul suveran al lui Dumnezeu crede si se pocaieste.

Aceste lucruri le vedem prezentate si in Vechiul Testament, in Ezechiel 36.25-27:

Va voi stropi cu apa curata si veti fi curatiti; va voi curati de toate spurcaciunile voastre si de toti idolii vostri.

Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne.

Voi pune Duhul Meu in voi si va voi face sa urmati poruncile Mele si sa paziti si sa impliniti legile Mele.

O imagine a acestei lucrari suverane a lui Dumnezeu o putem vedea in pilda celor poftiti la nunta: nunta era gata, “Toate sunt gata” ni se spune in pilda, dar ce s-a intamplat cu cei invitati? Toti au refuzat! Dar, stapanul a trimis alti slujitori, cu urmatoarea porunca: “siliti-i sa intre!”. In alta parte ni se spune ca “Din El sunteti in Hristos Isus”, “din El” inseamna ca din Dumnezeu suntem in Domnul Isus, adica datorita lui Dumnezeu.

La Romani 5 vedem ca din nou, prin Domnul Isus am intrat in harul mantuirii, El nu ne-a adus doar pana la poarta mantuirii, ne-a si “facut” sa intram pe ea.

Noi nu suntem impreuna mantuitori cu Dumnezeu, ci prin mila Sa El este Mantuitorul nostru, doar El lucreaza mantuirea pacatosilor!

Distribuie mai departe...Share on Facebook
Facebook
Email this to someone
email